Un primar PSD din județul Olt, acuzat că a luat mită de 117 ori, a fost pus sub control judiciar

Un primar PSD din județul Olt, acuzat că a luat mită de 117 ori, a fost pus sub control judiciar
Publicat: 29/05/2019, 18:22

Potrivit anchetatorilor, primarul din Gostavățu, care face parte din PSD, ar fi luat mită de la reprezentanți ai unor societăți comerciale de pe raza comunei, care dădeau sume de bani ca să nu fie amendați sau nu li se pună piedici în desfășurarea activității. Primarul ar fi luat mită de 117 ori, iar acum a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

„În dimineața zilei de 29.05.2019 procurori ai secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, desemnați să instrumenteze cauze având ca obiect infracțiuni de corupție, au luat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de inculpatul P.M.Ș., primar al comunei Gostavățu jud. Olt, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, 117 acte materiale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Sumele pretinse de primar de la agenții economici erau cuprinse între 100 și 1.000 de lei anual. Banii erau ceruți sub pretextul organizării bâlciului din comună.

Anchetatorii susțin că, în perioada 2008-2018, primarul „a condiționat mai multe persoane care doreau să nu fie sancționate contravențional sau împiedicate să își desfășoare diferitele activități ce formează obiectul lor de activitate (reprezentanți ai unor societăți comerciale cu sedii sau puncte de lucru în com. Gostavățu, jud. Olt și deținători de utilaje agricole) de pe raza comunei, să achite, personal sau prin persoane interpuse, anual, diverse sume de bani (folosite pentru nevoi personale) cu valoarea cuprinsă între 100-1000 lei, către acesta, sub pretextul că sumele de bani sunt necesare pentru organizarea bâlciului din comună (deși la primărie exista prevedere bugetară pentru organizarea bâlciului din comună)”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×